„Românii au Talent”- ep. 5

REVELAŢIA ANULUI

Laura Bretan este, cu siguranţă, revelaţia anului 2016. În sfârşit am asistat la o finală în care s-a văzut că românii au şi urechi, nu numai bun gust pentru  frumuseţe sau aplecare spre mila proverbială. Votul de aseară a fost  unul inteligent  şi fără echivoc.

Free Ballance a avut  dreptate: „  Talentul ei nu se învaţă aşa cum se învaţă să dansezi,  cu talentul ei te naşti”.

Măsluirea voturilor prin sms a fost practic imposibilă, iar Pro tv a sesizat penibilul în care s-ar fi aflat dacă încercau şi de data asta să „manipuleze” rezultatele opţiunii telespectatorilor. Astfel încât a optat pentru o  manevră inteligentă, ca să-şi spele ruşinea cu care s-a acoperit de atâtea ori: a făcut public locul pe care s-au clasat toţi concurenţii.

Mă gândesc amuzată ce s-ar fi întâmplat dacă Laura Bretan s-ar fi clasat pe locul II, în condiţiile în care adolescenta -fenomen  tocmai a primit un Golden Buzz la „America’s Got Talent”  în preselecţiile din zilele trecute?

De data asta a funcţionat pe bune declaraţia „ cei clasaţi pe locul întâi pot fi marii câştigători ai concursului”

Felicitări LAURA BRETAN!laura-bretan2-465x390

( sursa foto: EVZ.ro)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s